Cortina cade

Priviţi, plecăm cu toţii, rând pe rând
Ca nişte fluturi ce zboară doar o dată,
Cât de uşor ajungem o boare şi un gând
Iar partitura noastră se termină îndată.
Cortina cade iute şi peste-al nostru rol,
Mai fâlfâim plăpând din gene şi aripă,
Apoi, plecăm Acasă, după un lung ocol,
Iar scena vieţii, iată, dispare într-o clipă.
Rămâne scris aicea doar numele pe cruce
Şi-o amintire poate, de omul ce am fost,
Urme săpate-n inimi ce lacrima aduce,
De noi depinde totul, s-avem mereu un rost.
Suntem atât de trişti şi singuri la plecare
Doar îngerul trimis, tăcut ne-nsoţeşte,
El sufletul ni-l poartă către înalta zare,
Unde o lumină albă în ceruri îl primeşte.

poezie de Rodica Constantinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!