Slăvind un colț de Rai, zis România
Bat clopotele-n turla catedralei,
Vestind un veac de la reîntregire;
Precum în Alba-n Țara Românească
Și în Moldova, semn de pomenire.
Croit-au 'naintașii mândră țară
Cu-Ardealul alipit la principate,
Cu nații felurite-ntre hotare,
Trăind neprigonite-n demnitate.
În tot acest răstimp, sărmana gloată,
Decenii de-mpilări, nesiguranță,
A trebuit să-nfrunte, fără crâcnit,
Păstrând în gând de neclintit speranță.
Batut-au drum la potentații vremii...
De-atâția ani sătui de mers cu jalba,
Sub steag uniți, luând destinu-n mână,
Glas dat-au Rezoluției la Alba.
Nimeni n-a mai putut să stăvilească
Dorința ce țâșnea din mii de piepturi.
De prin cătune, sate, ori orașe,
Români cereau întemeiate drepturi.
An după an ne adunăm la Alba
Când suflete ce-i mai curat emană,
Serbând la început de nouă iarnă,
Că bunii noștri-aveau dreaptă coloană.
La veacul ce s-a scurs de la unire,
Cu mic, cu mare-ăst an ni-i datoria,
O cupă să săltam, că-i sărbatoare,
Slăvind un colț de Rai, zis România!
poezie de Mihaela Banu (decembrie 2018)
Adăugat de Mihaela Banu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre România
- poezii despre religie
- poezii despre început
- poezii despre Țara Românească
- poezii despre unire
- poezii despre suflet
- poezii despre sat
- poezii despre rai
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.
Unele dintre comentariile pe care le-ați adăugat în ultima lună au fost eliminate, nerespectând Regulamentul. Pentru a evita o suspendare a dreptului de a scrie comentarii, este recomandat să respectați regulile și să nu vă angrenați în certuri sau alte discuții care derapează.