Când vine primăvara

încă de copil mă visam un distins
care se impune prin prezenţa de spirit
şi modul de a fi în mijlocul valurilor
ce se grăbesc să răstoarne echilibrul

cei ce mă ascultă nu pentru că mă cunosc
ci pentru că suntem împreună
trăim timpul cu nobleţea înţelegerii
a ideilor care ne animă
şi nu ne lasă obosiţi la umbră

ne despărţim deseori de noi înşine
mergem pe drumuri diferite
şi nu ajungem la capătul visat
dar ne oprim la izvorul fermecat

când vine primăvara
ne trezim ca şi copacii din somn,
şi pornim mai departe în lume

ziua nu ne lasă singuri
iubirea ne cheamă permanent
şi nimic nu ne desparte de Dumnezeu
atât cât este al nostru la nesfârşit

niciodată nu mă îndepărtez de oameni
o să mă simtă la nevoie
semănul lor apropiat

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!