În dimineţi, de tine, mă separi...

Mi te strecori sub piele, precum frigul,
Ce mă-nfioară pân' la os şi ştiu,
Că poţi să treci în noaptea asta digul
Opreliştilor, înspre-al meu pustiu.

Te-aştept la ţărmul îndoielilor amare,
La o şuetă cu un val pribeag.
Tu, să-mi faci semn, să mă arunc în mare
Şi-n spuma ei, în mine, să te-atrag.

Când te apropii, să-ţi dezbraci tăcerea
Şi să-mi reciţi din cărţile de lut,
Unde dospeşte-n litere durerea
Unui sfârşit ce-abia a început.

Eu voi cânta, cu-albastrul ce mă cere,
Cu un genunchi în vară îngropat,
Să-i fiu mireasă între emisfere-
Tu, c-o secundă ai întârziat.

Nu ştii ce vrei, în iad mă fierbi pe ruguri,
Ca pe-o ofrandă pentru zei barbari,
M-ademeneşti c-o vorbă în amurguri
Şi-n dimineţi, de tine, mă separi.

Acum alergi cu inelaru-n soare,
Cerşind sirenelor o perlă pe-un suspin.
Cine, iubirea, poate să-ţi măsoare,
Când, nu te ştiu şi încă-mi eşti străin?

Şi de mă vrei, aşa cum strigi la stele,
Măsoară-te cu-albastrul, ce-l pictezi
În ochii mei, ca două citadele
Şi-arată-mi, că nu vrei să mă mai pierzi!

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!