Culori
Albastrul mă ucide,
și verdele,
și albul,
toate mor...
dar, ce sunt eu?
eu sunt culoare,
și verde,
și albastru,
e tot ce simt,
și verde,
și albastru,
e tot ce sunt...
Unde ești, iubito?
mai toarnă ceva răcoare
în vinul acesta fără culoare!
Viața e un joc,
ne prefacem că trăim,
ne prefacem că iubim,
ne prefacem că murim,
doar nașterea are ceva
din chipul albastru
al sincerității.
Vine o vreme când
ridicăm mâinile sus,
și-n semn de predare
ne prefacem, docil,
că existăm.
Cum te împaci, iubito,
cu ideea
unei false vieți,
cum te împaci, tată,
cu ideea
fiului inexistent?
cum te împaci, tu,
care ești culoare,
cu sensul invers
al culorilor?
Tu, care ești albastru,
și verde,
și alb,
și ucis...
poezie de Ion Țoanță din Templul devenirii noastre (2014)
Adăugat de Lucia mandache
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre viață
- poezii despre verde
- poezii despre moarte
- poezii despre iubire
- poezii despre albastru
- poezii despre alb
- poezii despre vin
- poezii despre tată
- poezii despre sinceritate
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.