Deşi e vară ninge, ninge...

Mă doare clipa cea târzie
Şi albul de pe tâmpla mea
Deşi îmi fac anestezie
Cu gheaţa florilor de nea

Urăsc sărutul bătrâneţii
Şi Doamne cât de mult aş vrea
Să cumpăr anii tinereţii
De s-ar putea, de s-ar putea.

Dar ura se preface-n teamă
Când mă gândesc la viitor
Şi-aş vrea să nu o iau în seamă
Dar sunt un simplu muritor.

Obrazul mi-e talaz de riduri
Şi simt cum vine în galop
Un asfinţit cu patru scânduri
Care îi spune vieţii: -Stop!

Afară vremea parcă plânge
Şi-n lacrima din ochii mei
Deşi e vară ninge, ninge
Cu amintiri şi flori de tei.

De undeva un ţipăt jalnic
Îmi face sufletul un nor
Şi-n cenuşiul de zadarnic
Îmbrac venirea zorilor.

Şi inima se face mică,
Şi-o ţine doar într-un oftat
Iar sufletul mi se oftică
Gândind la câte am ratat.

poezie de Dorina Omota
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!