Domnița
Verzi-tulburi ochii-i galeș revarsă pe sub gene
Ispita pătimașă și doru-nveninat.
E-naltă, cu păr galben, cu mersul legănat,
În grelele-i veșminte pășind măreț și-alene.
Mișcările-i sunt line, molatece, viclene,
Și dulcele-i grai curge duios și răsfățat.
Dar, cine-i cată-n față se pierde săgetat
De negrul arc ce-mbină trufașele-i sprâncene.
Muiată-n nestimate și-n horbote de fir,
În mâna-i - spelbă floare de ceară străvezie -
Ea poartă pe subțirea năframă nărămzie
Ca un potir de sânge un roșu trandafir -
Și, tot ca el, rănită în plină tinerețe,
Tânjește, se-nfioară și moare de tristețe.
poezie clasică de Mateiu Caragiale
Adăugat de MG
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre tristețe
- poezii despre trandafiri
- poezii despre tinerețe
- poezii despre sânge
- poezii despre sprâncene
- poezii despre răsfăț
- poezii despre roșu
- poezii despre păr blond
- poezii despre păr
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.
Unele dintre comentariile pe care le-ați adăugat în ultima lună au fost eliminate, nerespectând Regulamentul. Pentru a evita o suspendare a dreptului de a scrie comentarii, este recomandat să respectați regulile și să nu vă angrenați în certuri sau alte discuții care derapează.