Privesc tavanul legat de cer

Noaptea se furişează prin ferestre,
gândurile îmi clipocesc prin memorie,
sunt un om interzis în singurătate
cu privirea în tavanul legat de cer.
Am prea puţine şanse de reuşită,
să trec peste apele care străjuiesc întunericul
dintr-o parte din care nu se vede nimic

Cu o senzaţie de mister căutat
nu mă pot prevala de nicio axiomă
care să mă lase liber în demersurile mele,
la un moment de cumpănă mă întreb,
pentru ce
şi pentru cine
mă lupt să cred în izbândă?

Îţi promit ceva ce te interesează
pentru că nu mă las izgonit
de sub pietrele lumii închisă în carapacea
unde totul se vede albastru,
fără contur.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!