În ochii tăi, pădure
Când am fost trist mi-ai înveselit inima cu tril de ciocârlii
când am fost batjocorit ai scos fiarele pădurii înaintea lor
și m-ai salvat
când îmi era amar în suflet mi-ai deschis cărarea spre izvorul uitării și al iertării
când îmi era dor de o îmbrățișare ai lăsat lucrările tale și mi-ai înconjurat delicat trupul cu liane de carne acoperite cu nuferi
când mi-a fost cald mi-ai acoperit bolta cu crengile tale înverzite și m-ai făcut să resimt oricând și oriunde răcoarea dimineții
când mi-a fost sete mi-ai dat lacrimile muntelui în izvoare
când erau buzele uscate de dor mi-ai trimis roua de pe petalele
aripilor tale pentru a le umezi
când, în miez de noapte, mă ocolea somnul mi-ai trimis sunet de greier și păsări și am adormit
când eram pe patul de boală ai cules cu ramurile tale cele lungi acele plante ascunse, vindecătoare
iar acum, că sunt fericit, te-am căutat să te aflu
și în ochii tăi, pădure,
am înțeles că eram în inima unei femei.
poezie de Andrei Adrian Călimărea
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre somn
- poezii despre păduri
- poezii despre crengi
- poezii despre verde
- poezii despre uitare
- poezii despre trup și suflet
- poezii despre tristețe
- poezii despre sunet
- poezii despre suflet
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.