Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Mi-e sufletul ...

Mi-e sufletul ca bolta în furtună
Pe care norii negrii parcă mână.
E zbatere, e zbucium și pustie,
E uragan, taifun și vijelie.
Mi-e sufletul ca marea-nvolburată
Ce lungi corăbii încărcate poartă.
Este abis, e stâncă, e pieire,
Este vâltoare și nemărginire.
Mi-e sufletul ca holda aurie,
Cu spice legănate de urgie.
E tăvălug, e freamăt în neștire,
Este pârjol, văpaie, tânguire.
Mi-e sufletul ca o livadă-n floare,
Ce mândră-și saltă fiicele la soare.
Este parfum, culoare, feerie,
Splendoare și speranța, reverie.
Mi-e sufletul ca brazda-nsămânțată,
Din care mugurii capul să-și scoată.
Ca grâul ce renaște din sudoare,
După o îndelungă așteptare.
Mi-e sufletul ca stolul de cocori,
Ca cerul dimineților cu nori,
Ca stelele zâmbind sub clar de lună,
Ca vânturile prevestind furtună.
Mi-e sufletul fluid și volatil
Și schimbător, cu toane de copil,
Tânjind după iubire și alint,
Ce fericesc inima și nu mint.

poezie de din Ne învârtim în cercul vieții (2012)
Adăugat de Mihaela BanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Votează! | Copiază!

Distribuie

 

Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.


Comentariu

Numele (obligatoriu)

Adresa de e-mail (nu e publicată, este important să fie scrisă corect)

Dacă ai cont în Forum, este valabil și pentru comentarii sau alte facilități. Autentificare »

Comentariul trebuie să aibă un ton civilizat și să se refere la subiectul citatului, altfel va fi șters. Pentru mai multe informații despre criteriile pe care trebuie să le respecte comentariile, citiți Regulamentul.

Pentru a discuta despre alte lucruri decât cele care respectă tematica acestei pagini, se poate deschide un subiect în Forum.


Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Discuții similare în Forum

Mai multe în Forum »

Fani pe Facebook