* * *
nu mai sunt demult verde
dar tu ai noblețea
milostenia
să nu îmi lași oglinzile descuiate
sau amintirile prea aproape de visuri
într-un fel
să-mi oprești plecarea întoarcerii
mă alinți duios precum un lied schubertian
iar eu mă prefac că ai dreptate
că ață destulă mai este pe ghem
numai noaptea mă furișez în poala ta
să-mi plâng fricile eternității
te vor minți că am murit la coada mântuirii
să nu îi crezi...
nu-i lăsa să se bucure de singurătatea ta
sau de necuvintele mele
mai bine să râzi
să te dezbraci în roșu
și să-ți cumperi un fixativ pentru viață
nevii sunt doar ei
spectatorii tăi-vulturi
iar eu voi renaște oricum din dragostea ta
poezie de Adrian Păpăruz
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre visare
- poezii despre viață
- poezii despre verde
- poezii despre singurătate
- poezii despre râs
- poezii despre roșu
- poezii despre plâns
- poezii despre noapte
- poezii despre mântuire
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.