5 minute. şi înalta frecvenţă a nebuniei

hei hei tocmai m-am întors cu sticla şi ţigările
şi pe hol e o oglindă mare aşa
nu ai cum să o scapi

ei bine
mi-a tăiat respiraţia sălbaticul ăla bărbos
încruntat muncit neiubit
cu ochii lui de copil fugit de acasă

şi care ţine sticla ca mama lui Dumnezeu
în braţe
salvarea

isuse

în ce duioşii de corpuri de întunecat
ne trezim oameni buni

bine în fiecare zi sunt trist exact 5 minute
dar alea sunt de comă la spital
alea sunt când ajung beat de travaliu acasă
îmi arunc scârba de salopete unde apuc
îmi iau treningul şlapii inima la loc
şi şed câteva clipe cu ochii în gol

pe urmă vine bucuria mă ciufuleşte
îmi pune coarne de înger pămpălău
şi lucrurile reintră în nebunia ordinară

dar măi lume alea 5 minute
ar termina şi pe mama dracului

oricum
io-s dedicat de saltă voia bună mai toată ziua
uneori mă întreb de ce lătratul ei de treabă
nu m-ai făcut Doamne câine
să simt la nivel animal toată trăsnaia
dar n-ai să vezi nu pot fi trist decât 5 minute

am mai spus-o
solitarul fericeşte lumea oriunde seduce
iar singuraticul doar cînd se duce

şi nu mă pot condamna am reuşit de al naibii
să iubesc unele din cele mai tari îngerese care există

ei şi voi nu mă luaţi în seamă
sunt doar un aiurit vorbesc supersonice
ba chiar aş fi în stare să vă las
inima trăsnită de bucurie
că încă e vie

între timp plouă din convingere pentru că
e neînstare pămîntul să reţină apa
în marea lui dragoste de deşert

nu e corect dar animalele sunt mai poetice
decât maiestatea voastră
îşi văd de treabă cuminţi şi simt totul
de rămâne perplexă ultima nesimţire a lumii

poezie de George G. Asztalos
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!