Poveste înainte de culcare
Luna plutește pe râu
ca un strop de ulei.
Copiii vin la mal pentru a fi vindecați
de răni și de vânătăi.
Tații, care le-au provocat rănile și vânătăile,
vin, de asemenea la râu, pentru a fi vindecați de furie.
Mamele devin drăguțe; fețele li se îmblânzesc,
păsărelele din gâtul lor se trezesc.
Ei, toți, stau mână-n mână;
copacii din jur,
mereu mai aproape de ei,
oprindu-se din freamăt rostesc primul lor cuvânt;
iar acesta nu este începutul.
Este sfârșitul poveștii,
dar înainte de a ajunge la final,
mamele și tații și copiii
trebuie să-și afle drumul spre râu,
fiecare singur, fără nicio călăuză.
Asta e partea cea mai lungă, cea mai lipsită de milă,
partea care sperie.
poezie de Lisel Mueller,laureată a premiului Pulitzer, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre sfârșit
- poezii despre început
- poezii despre timp
- poezii despre tată
- poezii despre superlative
- poezii despre sperieturi
- poezii despre râuri
- poezii despre păsări
- poezii despre promisiuni
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.
Unele dintre comentariile pe care le-ați adăugat în ultima lună au fost eliminate, nerespectând Regulamentul. Pentru a evita o suspendare a dreptului de a scrie comentarii, este recomandat să respectați regulile și să nu vă angrenați în certuri sau alte discuții care derapează.