Datori fiind cu-aceeaşi tristă soartă

Când am venit în lumea asta dură,
În casa cu iubire şi speranţă,
Am pus şi rău şi bine în balanţă,
Strivind tăcut fărâmele de ură.

Cei ce au stat în casa mea, la masă,
Primeau lumina din cuvânt de taină,
Pentru a sufletului sfântă haină,
Ca pe un colţ de azimă gustoasă.

Cu ei am stat în nopţi cu lună plină,
Până visarea ce-a bătut la poartă
Cu degetele ei de cavatină,

Ne-a amintit că viaţa e deşartă,
Că am venit şi ne-om întoarce-n tină,
Datori fiind cu-aceeaşi tristă soartă.

sonet de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Votează! | Copiază!