De-atâta dor...

Trăiesc mereu acelaşi chin
Şi mor precum pasărea Spin
Deşi copacii de pe-alei
Sărută florile de tei.

Şi nu te am şi nu mă ştii
Când nopţile-s reci şi pustii
Iar ochii tăi din nou mă dor
De-atâta dor, de-atâta dor.

Şi din albastrul unui vis
Mai am numai un manuscris,
Ascuns de coama norilor
Pe geana disperărilor.

Cer înstelat şi-mbrăţişari,
Vor merge înspre alte zări
Cu dragostea ce-a asfinţit
Şi nu ştiu cum de n-am simţit

Că ne apropiem uşor
De câmpul mărăcinilor,
Unde iubirea s-a rănit
În spini şi s-a îmbolnăvit.

Şi te iubesc dar nu-ndrăznesc
Din drumul tău să te opresc,
Când tot ce pot să îţi ofer
E doar himeră şi mister

Deşi furtuni de te-ador
Se zbat în plânsul zorilor
Şi zilnic fac câte-un popas
Prin amintiri care prind glas.

Şi nu zăresc vreun curcubeu
În ploaia din sufletul meu
Ce în tăcere m-a cuprins,
Când despărţirea a învins.

poezie de Dorina Omota
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!