Cuvântul meu
Cuvântul meu, în calma lui candoare,
Ca pe o clapă de pian străveche,
Îmi scrie-o partitură nepereche,
Ce-așteaptă o-nțeleaptă descifrare.
Cernitele consoane-s mult prea triste,
Dar din străfunduri izbândesc vocale,
Ce-nchină scrierii, de preț pocale,
Pentru-ntregiri de sens antagoniste.
Curg pașii lor pe palidele file
Și răsuflarea lor la viață-mbie.
Proorociri de antice sibile,
Le-au deslegat din corzi de apatie
Și azvârlind veșminte infertile,
S-au contopit în mări de empatie.
sonet de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre voce, poezii despre tristețe, poezii despre pian, poezii despre inocență, poezii despre empatie, poezii despre cuvinte sau poezii despre antichitate
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.