Nelinişti mici şi demodate

În bucătăria mea,
Mică şi demodată,
Zburdă neliniştile mele,
Mici şi demodate...

Capacul albastru,
Cu smalţul sărit,
De când l-a scăpat mama,
Pe gresia din bucătărie,
Ţopăie enervant,
Pe oala în care fierbe,
Ciorba noastră
Cea de toate zilele...

La fiecare mişcare,
A capacului albastru,
Se degajă în bucătărie,
Un norişor condimentat,
De abur consistent,
Aproape comestibil,
Care mă nelinişteşte profund:
Oare nu se va coji zugrăveala?

Ca să mă liniştesc
Arunc priviri, la întâmplare,
Şi văd firimiturile de pâine,
Din chiuvetă...
Le-a pus tata, cu grijă,
Căci el zice că pâinea e "sfântă",
Şi e păcat să fie aruncate,
La gunoi, firimiturile...

Neliniştea mea creşte,
La cote alarmante;
Şi mă întreb disperat:
Oare nu se va înfunda chiuveta?

Bătrânii ăştia,
Distrug totul!
Mai bine nu ar exista,
Căci dacă ei nu ar fi,
Nu ar fi nici neliniştile mele,
Mici şi demodate,
Din simplul motiv,
Că nici eu nu aşi fi...

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!