Eternele poeme
Ne apropiem
de teiul singuratic
ce străbate orizontul
în liniștea serii
crengile par niște
perdele-nflorate
luna își întinde
mâinile fine
prin voalul de mătase
revărsând dor și patimi
peste sat.
Stelele, neobosite făclii
deapănă firul nopții
am privit destinul schimbat
într-o nouă formă
a vieții...
culeg parfumul florilor
din zborul secundei
facem schimb de cuvinte,
caut echilibrul
în eternele poeme.
poezie de Maria Ciobotariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre schimbare
- poezii despre zbor
- poezii despre viață
- poezii despre tei
- poezii despre stele
- poezii despre singurătate
- poezii despre secunde
- poezii despre seară
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.