Cowboy-ul cu pinteni de-argint ( După Mistreţul cu colţi de argint de Ştefan Augustin Doinaş )

Un cowboy din Texas mânându-şi cireada,
Prin munţi, canioane şi râuri trecea,
Dar pâlcul de-apaşi s-a ivit ca tornada
Şi-al lor şef de trib, pe-un cal alb, le spunea:

- Veniţi să luăm vite grase, ni-i foame!
O fi el cowboy-ul cu pinteni de-argint,
Dar cei ce-l ajută sunt parcă madame.
Tot ei ne-au furat şi pământul, nu mint!...

- Hei, gringo, ziceau camarazii cu frică,
Sunt pieile roşii, de foame-ncolţiţi.
Tot părul măciucă pe cap se ridică,
Simţind de pe-acum că vom fi târnosiţi.

Cowboy-ul mergea-ncrezător înainte
Zâmbind, însă zâmbetul lui era calp.
La orice mişcare lua iute-aminte,
Nevrând să îşi piardă mândreţe de scalp.

Sta şeful de trib şi trăgându-i deoparte
Pe-ai lui, le strigă:- Eu la luptă vă-ndemn!
Când vitele-om prinde, vă fac la toţi parte.
Veniţi după mine, nu staţi ca de lemn!

- Hei, gringo, îmi pare c-a dat strechea-n vaci,
Grăi camaradul cu glas timorat.
Dar el răspundea întorcându-se: - Taci!
Golit-ai o sticlă de whisky... eşti beat!

Pe culmi, indienii îndată-au conchis:
- Priviţi! A găsit un nou punct de reper...
Cowboy-ul cu pinteni de-argint e decis.
Veniţi să-l lovim cu săgeata de fier!

- Hei, gringo, viţeii răzleţi sunt de vaci,
Rosti camaradul cu ochi blânzi, de bou.
Dar el răspundea întorcându-se:- Taci!
Aruncă-te-n şa, să îi prinzi c-un lasou!

Rămân indienii pe creste, tablou.
- Priviţi, n-are tihnă, fumează-un chiştoc!
Cum văd, îşi aprinde-o ţigară din nou:
Aduceţi o flintă, să-i dau eu un "foc"!

- Hei, gringo, şi câinii se-ascund printre vaci,
Vorbi camaradul cu ochii sticloşi.
Dar el răspundea întorcându-se: - Taci!
Mi-e silă de voi! Sunteţi nişte fricoşi!

Hiene şi vulturi adulmecă sânge,
Făcând fiecare, din start, socoteli.
Coioţii, c-un urlet ce inima-ţi strânge,
Sparg liniştea nopţii cu mulţi decibeli.

Se-ntinse sleit pe sub stelele nopţii
Şi-adoarme, biet cowboy, pe-o rână-aşezat.
Când paznicii lui se-mbătară, necopţii,
Atunci indienii năvală au dat.

- Nor Roşu, cowboy-ului nu-i simt nici clintul.
El doarme buştean, sforăind printre vaci,
Iar ceilalţi golit-au în pripă şi-absintul...
Cowboy-ul răspunse-ntorcându-se:- Taci!

Povestea ce vine din Vestul sălbatic,
Născută-n Saloon, între-un whisky şi-un gin,
Ne spune de-un cowboy, un tip emblematic;
De pieile roşii... cu mult mai puţin...

poezie de Mihaela Banu din Din volumul Paşi peste margine de timp (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Votează! | Copiază!