Noapte fără de păcat

Bat clopote a viaţă, Până în largul zării,
În miezul nopţii albe şi fără de păcat,
Suflarea cântă-n cor, minunea învierii,
Pe Domnul nostru, ce moartea a călcat.
E vremea biruinţei cu aripi necuprinse,
Când îngerii coboară, aicea pe pământ,
Purtând în zbor solie şi candele aprinse,
Vestind cu bucurie al Domnului Cuvânt.
Un tainic gând uneşte divin şi omenire
Prin pace nesfârşită şi licăr de speranţă,
Pluteşte-n univers noi raze de iubire,
Iar sufletul e liber şi plin de cutezanţă.
La ceruri se ridică priviri ce n-au durere,
Slăvindu-l ne-ncetat pe Dumnezeu Iisus,
Cel care a pătimit ca omul să mai spere,
Ferindu-l de pieire, de-un iminent apus.
În miezul nopţii albe, cea fără de păcat,
Iisuse Blând, acuma smeriţi îţi mulţumim,
Tu să ne ierţi, Mărite, că singur te-am lăsat
Şi calea Ta-n dreptate mereu o rătăcim.
Să-ngenunchem rostind, "Hristos a înviat!"
Purtând în inimi, slavă şi sfântă năzuinţă,
Ca El să fim de-a pururi, cu sufletul curat,
Iubind, iertând cu-ntreaga noastră fiinţă.

poezie de Rodica Constantinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!