Ţara Soarelui Răsare ...

De mergi în Ţara Soarelui Răsare,
Amestec de tărie şi candoare,
Te-ntâmpină, de cum îi calci pământul,
Suav parfum ce n-ai visat cu gândul.
Femeile gingaşe, ca floarea de cireş,
Încinse-n chimonouri, legate fedeleş,
Îţi fac o plecăciune la fiecare pas,
De crezi că-n astă lume doar tu ai mai rămas.
Sfioase, feminine, umblă cu paşi mărunţi,
Chiar de-n adânc de suflet sunt stânci cioplite-n munţi.
Alături li-s bărbaţii cu sacadatul grai,
Neam de soguni năvalnici şi mândrii samurai,
Ce-au apărat de veacuri prin zornăit de săbii
O ţară-nconjurată de mări, mânând corăbii.
Călăuziţi prin viaţă de muncă şi onoare,
Sfidând cu demnitate a morţii răsuflare,
Trăiesc din plin prezentul, după ceremonie:
Asprime şi candoare, în dulce armonie.
Îşi cresc progenitura după un cod din care
Răzbesc două cuvinte: mândrie şi onoare.
De eşti un călător prin lumea largă,
Mânat de-un dor de ducă ce te-aleargă,
Să iei aminte la cireşii-n floare,
Să-i desluşeşti un tâlc vorbei onoare,
Când treci prin Ţara Soarelui Răsare!...

poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Zăbrelind zadarnic zborul (2014)
Adăugat de Mihaela Banu
Votează! | Copiază!