Nu am pierdut copilăria
Aburi se preling pe frunte, coboară spre calde pleoape,
Ochii să mi-i umezească, în spini să nu se înțepe,
Lacrimile-ncep ca să curgă printre amintiri să-mi sape,
Dând de-a mea copilarie, de iarna de unde-ncepe.
Am și-acum urme pe gene, de rașini din bradul verde,
Luminițele stricate, încă mai atârnă-n pom,
Fulgii de vată pe ramuri, albul, nicicând nu-l vor pierde,
Bomboanelor agățate, le simt gustul fin de rom!
Țopăi azi, dar nu-s oloagă, viu țin copilul din mine,
Păpușilor, strai de cârpă le mai cos în amintirea
Zilelor pe când copilă, fără să mă vadă nime',
Mă ascundeam prin grădină, făcându-le pomenirea.
N-am pierdut copilaria, nici obraznicul copil
Ce-alerga să prindă fluturi, desculț, pe câmpul cu flori,
Trăiește în ridul feței, ochii verzi, suflet umil,
Pănă când spre veșnicire, vom pleca, dar alți actori!
poezie de Ionica Bandrabur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre copilărie
- poezii despre verde
- poezii despre amintiri
- poezii despre zile
- poezii despre viață
- poezii despre timp
- poezii despre suflet
- poezii despre păpuși
- poezii despre prezent
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.