Closing time
mai adu o sticlă, femeie! o zărești cum răsare din fumul gros, imensă, cu sânii grei, cu gura vulgară, tulburătoare. îți vorbește într-o limba barbară și gesticulează amețitor. mâinile ei se înmulțesc întruna și toarnă sângele gâlgâitor, pahar după pahar. iar tu nu vezi rana. simți doar arsura din piept, ca o pecete și bei ca să treacă. în zadar. ți-e tot mai sete. ceri un cuvânt de dragoste, un antidot. dar ea îți bagă pe gât otrava afrodiziacă, îți numără fiecare înghițitură, fiecare respirație, până la ultima picătură, până la prima bătaie de clopot, când trebuie să plătești pentru distracție. când îți lași pocăit inima pe masă, ca mai apoi să te trezești aruncat neiertător sub cerul gol. știi că trebuia să ajungi acasă, dar undeva pe drum ai uitat cine ești, de unde vii. și atunci rămâi așa, împleticit în mijlocul străzii pustii, aprinzi o țigară și zâmbești tâmp.
poezie de Diana Dumitraciuc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre zâmbet
- poezii despre vorbire
- poezii despre uitare
- poezii despre sâni
- poezii despre sânge
- poezii despre pocăință
- poezii despre plată
- poezii despre mâini
- poezii despre iubire
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.