Cum ai făcut?!

Cum ai făcut s-aprinzi iubirea-n mine,
Când nu speram ca cineva s-o facă,
În pieptul meu de tristă Andromacă,
Peste cenuşa vechilor ruine?!

Cum m-ai făcut să mă deschid ca floarea,
Când veşted era rodul meu de-o vreme
Şi sta strivit sub trainice blesteme,
Sperând să îl învii cu sărutarea?!

Cum ai făcut din mine poezie,
Când eram noapte fără stele, lună,
Cu visele-mi pierdute în furtună,
Şi-al lor ecou ce-mi spunea că nu-s vie?!

Cum ai făcut de sufletul nu-mi plânge
Când plâns-a-n van pân' la epuizare,
Iar azi, la fiecare deşteptare,
Îmi fierbe-n vene al iubirii sânge?!

Cum ai făcut ca zilele-mi povară,
Să piară pe pustiile tristeţii
Şi-al tău sărut, ca elixirul vieţii,
Cum le-a-nturnat în clipe care zboară?!

Cum ai făcut privirea mea avidă,
Să-şi afle tihna pe-ale tale buze
Şi-n ochii-ţi oglindită să recuze,
Nisipul din a timpului clepsidră?!

Cum ai facut inima mea să cânte
Chopin, Vivaldi, Debussy, de-a valma
Şi cu destinu-mi şters ai bătut palma,
Ca sufletu-mi în zbor să se avânte?!

poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Bolta-şi răsfrânge straiul peste brazi (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Votează! | Copiază!