Totuși de dragoste
Simt că te cunosc de la colțul timpului, când ne-am întâlnit întâmplător după ce am murit...
Alteori simt că mă urăști dintr-o mie de vieți doar pentru că niciodată nu am îndrăznit să-ți vorbesc direct...
Vântul urlă în șoapte amețite,
ce-mi smulg din inimă umbrela care speră
și-mi potrivesc gândurile într-o amnezie perfectă,
dar și așa batjocorită de vânt tot pe tine te visez,
poezia e doar o versiune de evadare din valurile înalte ale zilei de luni, ce mă salvează din tot acest balast de emoții...
Sunt doar o creangă dintr-un melancolic cer, ce tușește în înaltul prăpastiei de viermi...
Sunt și o altă formă, nu doar Tiana...
Uneori un fir de iarbă ce crește cu furnicile și ajunge o buruiană fantastică,
o stafie bolnavă animatoare a pădurii și a caselor de melci,
amanta castelului de alb
dar fidela soție a frunzelor de tei...
Sunt o grămadă de nopți și în mine o singură Tiana care te privește...
Apusă în răsăritul ce stă sub un pom orgolios, lângă o margaretă
sunt respinsă,
iar tu ești tu...
O poezie filosofică dar totuși de dragoste...
poezie de Tiana Badea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre vânt
- poezii despre poezie
- poezii despre înălțime
- poezii despre vorbire
- poezii despre visare
- poezii despre viermi
- poezii despre viață
- poezii despre tei
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.
Unele dintre comentariile pe care le-ați adăugat în ultima lună au fost eliminate, nerespectând Regulamentul. Pentru a evita o suspendare a dreptului de a scrie comentarii, este recomandat să respectați regulile și să nu vă angrenați în certuri sau alte discuții care derapează.