În timp ce vorbeam
apele rămâneau neclintite
mă dureau
niciodată înainte
nu voiau
privindu-mă rotunde și-albastre
semănam cu peticeala aceea numită arlechin
o trezire caraghioasă și comică
întocmai ca un zmeu în mijlocul furtunii
pârâitul oaselor
atât de fosil
nu-mi ieșea din minte
înfruntasem foamea setea
și chinul ei cumplit
într-o țesătură roșie
întinsă pe o masă
afurisit de mare
vorbeam ghicind în palma apelor
patima verticalului și pocnitului din degete
ce erau acolo
oameni
și arta mersului în patru labe
pe undeva
poezie de Mariana Cornea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre apă, poezii despre umor, poezii despre timp, poezii despre roșu, poezii despre degete, poezii despre comedie sau poezii despre artă
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.