Măseaua

pe tine te-am găsit coaptă în durere,
erai în ebrietatea suferinţei,
tristeţea îţi zguduia ochii

cu bisturiul zâmbetului ţi-am extirpat lacrima,
cu lumina fericirii ţi-am cauterizat întunericul
şi era în ziuă vorba

deasupra imaculării nopţii, insomnii, cuvântul beţiv aleargă
şi iar va fi măseaua cu tragere de inimă
a se slăvi cu zeama Domnului
şi cugetul mi se micşorează

când ţi-am văzut prima dată zâmbetul
erai al enigmei altar,
te-am decojit atunci din puţina larva
fluturele cu miez de tăcere-şi ia zborul

locuirea ta se face azi
dintr-o amintire ţesută cu mâine,
nupţial, zgomotul de inel abătut pe crucifix
răcneşte în gură de popă: Amin!
între absenţă şi amândoi
redevenea eternitate

între cer şi pământ e un raft,
raftul pe care ne-am aşezat cărţile şederii pe lume

dintre toate adormirile
te visez frumoasă
iscălindu-mi secunda cu melci

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Hera
Votează! | Copiază!