* * *
știu,
arăt ca un dezertor,
lumea era contorsionată acolo,
nu exista departe,
doar un fix fără chei,
sunt murdară de viziuni pe haine și tălpi,
m-am ras în cap
pentru ca viitorul acela
să nu mă poată reține,
singura mea vulnerabilitate la profeții
era umanul.
îmi dezbrac holera pe pragul acesta,
tu nu mă cunoști din dinafara aia
căreia i se infecta timpul
câte 1 centimetru de negru
pe zi.
acum,
vin înaintea ta în inima goală,
nu sunt decât un aer care dezertează
în înlăuntrul tău...
respiri?
îți sunt.
poezie de Corina Dașoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre viziune
- poezii despre viitor
- poezii despre vestimentație
- poezii despre timp
- poezii despre negru
- poezii despre inimă
- poezii despre existență
- poezii despre cunoaștere
- poezii despre aer
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.
Unele dintre comentariile pe care le-ați adăugat în ultima lună au fost eliminate, nerespectând Regulamentul. Pentru a evita o suspendare a dreptului de a scrie comentarii, este recomandat să respectați regulile și să nu vă angrenați în certuri sau alte discuții care derapează.