Satul din Ardeal
Într-un sătuc uitat de lume din Ardeal
Mi-am petrecut cândva copilăria,
Acolo, telefoanele nu au semnal
Și cerul prinde-n brațe strâns câmpia.
La nord curgea șoptit un râu molatic
Atins de sălcii în răsărit de soare
Și mai la nord, un crâng așa sălbatic
Cu lupi, cu cerbi și blânde căprioare.
Erau doar două ulițe în sat,
Le străbăteam de zece ori pe zi,
Pe ele, doi cocoși și azi se bat,
Iar noi nu mai suntem de mult copii.
Ne hârjoneam râzând printre castani
Dar timpul veselia a apucat să fure,
De-atuncea au trecut atâția ani,
Nu mai există astăzi nici pădure.
În satu-acela neînsemnat din hartă,
Nimic nu mi se pare mai real,
Decât măicuța așteptându-mă la poartă
În satu-acela, satul din Ardeal.
poezie de Angelica Ioanovici din Moneda spre vise
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre sat
- poezii despre prezent
- poezii despre uitare
- poezii despre trecut
- poezii despre telefon
- poezii despre semnale
- poezii despre râuri
- poezii despre păduri
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.