Un poem de azi, de ieri, de mâine
Încă o dată să trec
prin anotimpul
epidemiilor, al copacilor înfloriți
secerați de ninsoare la sfâșit de aprilie,
al atacurilor de panică
de la sfârșitul zilelor, al momentelor
când
știu dinainte ce gest o să faci, ce replică o să-mi dai
pentru că sunt ale mele, ale tale,
ale noastre, amestecate-ntr-o
confuzie
psihedelica,
încă un knock-ut, încă
o dată puterea de a ierta
ce nu credeam că voi ierta,
eu, care-s o necredincioasă,
totuși tânjesc
la un fel de iluminare spirituală, la zen-ul suprem,
ca yoghinii, pielea deja palidă,
lipită de os, doar lipsa
unui canal de comunicare, lipsa unei surse
la care să mă pot conecta fără să mă pufnească râsul,
când în cele din urmă toate par infantilități,
felul nostru stupid
de a ne lăsa drenați
de vampiri energetici,
din start, fără să ne dăm nicio șansă,
încă o dată
să merg
prin iarba care îi părea neconceput de verde soră-mii
prin lentila ochelarilor,
după ani și ani de miopie,
să-mi alint pielea
cu câteva băi de soare,
aici, între dealurile acoperite
de km de viță-de-vie,
unde aș putea să mă prăbușesc oricând
și să nu mai știe
nimeni de mine.
poezie de Alexandra Negru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre zile
- poezii despre yoga
- poezii despre viitor
- poezii despre verde
- poezii despre vampiri
- poezii despre trecut
- poezii despre sfârșit
- poezii despre râs
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.
Unele dintre comentariile pe care le-ați adăugat în ultima lună au fost eliminate, nerespectând Regulamentul. Pentru a evita o suspendare a dreptului de a scrie comentarii, este recomandat să respectați regulile și să nu vă angrenați în certuri sau alte discuții care derapează.