Reducere la singur amândoi
Tu ai în ochi priveliște senină
Pe când deasupra apei ploaia tace,
Te oglindești în clipa cea rapace,
Lacustră-i taina din zeiri de cină.
Te cuvântam în liniști moi și-opace
De-aproape nebunia mi-e vecină,
Iscam din umbre flori ce-n duh se-anină
De coajă-n stea și-n miezuri carapace.
Nu te suiam, erai de nesfințire
În sânge ce pe cruce ți-l știam
Și răstignit pe orizont subțire.
Și-n zare multul nemuririi am,
La unul singur sunt în împărțire
Iar gândul mi-este verde-n tânăr hram...
sonet de Ștefan Petrea
Adăugat de Solo
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Ștefan Petrea. [Vezi și următoarele:
- poezii despre vecini
- poezii despre tăcere
- poezii despre tinerețe
- poezii despre sânge
- poezii despre ploaie
- poezii despre nebunie
- poezii despre gânduri
- poezii despre flori
- poezii despre descreștere
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.