Liniștea divină
Ne pierdem chipurile prin iarbă și ne sfințim cu lumânări
Adâncă-i marea și pădurea și ochii tăi în ceasul serii
Hai, spune-mi de putem privi sau vom lumina
Până la stele cu sărutarea dintr-o zi
Sunt nopțile de liliac și verile tot mai încete
Și plouă cu frânturi de veac,
Crescând petale violete din trupul tău
Și trupul meu s-a cuibărit în foc, în lumină
Ajungem undeva la zei să cerem liniștea divină
E totul zare zaruri, ploaie la răsărit ne îmbrățișăm
Corabia a ars în zare și noi ne sărutăm
Și stăm în așternutul de zăpadă.
poezie de Lorin Cimponeriu din Călătorie spre steaua promisă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre lumină
- poezii despre sărut
- poezii despre ploaie
- poezii despre zăpadă
- poezii despre zaruri
- poezii despre vară
- poezii despre timp
- poezii despre seară
- poezii despre păduri
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.