FABULA PĂIANJENULUI CRUCE

Un păianjen gri-gălbui, cocoţat pe un catarg,
A pornit-o-n aventură şi priveşte-acum în larg,
Vrea s-ajungă-n lumea mare şi să uite de urgie,
C-a avut belele multe, în oraş, la Primărie.
El, un octopod cu fler, ce făcuse ţesături,
A ajuns să-i fie temă de-ale lui progenituri,
Deşi dânsul le crease şi le instruise bine
Cum să-şi facă pânză deasă şi cu noduri multe, fine,
S-a trezit că, dintre ele, multe vor să îl trădeze
Dar bătrânul araneus ia măsuri, să le fenteze.

Însă teama de-ai săi semeni, care-l adulau cândva,
Îi anchilozase tarsul, cleştele-i paraliza,
Dar credinţa că el poate şi că încă-i cineva
L-a făcut să evadeze, pentru-a-i demoraliza!
Ar avea ceva motive, dacă am privi trecutul,
C-a ţesut o viaţă-ntreagă pânza lui prin tot ţinutul,
A făcut din mai nimicuri multe-averi pe giumbuşlucuri,
Primăria i-a fost oază de lumină pentru trucuri.
A făcut acrobaţie printre iţe înnodate,
A fost chiar în pas cu moda, că ştia să dea din coate,
Iar la multe-opisthothelae le-a-mpărţit cotloane bune,
Dar şi moda-i trecătoare, în aceste vremi nebune.

Totu-a mers o vreme bine, ţeseau pânza-n regiune,
Însă a venit scandenţa şi ce-a fost... Nu se mai pune!
El le fu stăpân şi tartor peste-ntisele regate
Şi a dat la toţi fârtaţii hrană, chiar pe săturate,
Căci vânau ţânţari şi muşte şi-aveau mese-mbelşugate,
Chefuind şi zi, şi noapte prin ţinuturi mari, bogate ‒
Dar, acum, că e-n vizorul unor prădători mai mari,
Ca să scape de acuze şi de fiarele-astea tari
A strâns pânza, iar averea a făcut-o dispărută,
A ajuns în portul mării pe-un catarg şi ne salută.

A mişcat abil din cleşti şi s-a adaptat rapid,
C-are sângele albastru şi un suflet de gepid...
Valurile înspumate urcau pe catargu-nalt,
El stătea pe-un fir - eroic - ca să facă-un mare salt
Către-o viaţă nou-nouţă, în îndepărtata zare,
Pe pământuri mai virgine, fără stres şi-ameninţare ‒
Şi de-aceea a-ndurat, fără nicio ezitare,
Teama de necunoscut şi taifunul de pe mare,
Iar acei ce-au vrut să-l prindă, să-l trimită jos, în beci,
Au rămas cu ochii-n soare, căutându-l pe poteci!
Vreme bună-ndelungată, el a rezistat furtunii
Şi-a dus crucea-n libertate şi-a scăpat de toţi nebunii,
Care au crezut, prea lesne, că un carnivor feroce,
Ar ceda un trai de rege, pentru-o viaţă crudă, atroce,
Iar acum se plimbă-n voie prin tufişuri şi liane,
Stă la soare ca boieru' şi-are pânze barosane,
Căci cu ce a strâns prin plasă - cât a stat în Primărie -
Şi-a luat insulă şi iahturi... Trai, neneacă! Meserie!

Morala:
E la modă aşa purtare şi în lumea ce-o trăim,
Vremea trece, schimbă vremuri şi tot timpul ne-amăgim
Că acel ce stă pe funcţii şi ne fură, dând din coate,
Va plăti... Dar trendul zilei ne arată că,, el poate!".

fabulă de Mirela Grigore
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!