Pluteam

pluteam peste goluri,
o explozie celulară ploua înăuntru,
un şuier de arbori biciuia lumina,
secundele veneau de după lună.

prezentul a făcut
din libertate o formă cu margini
rătăcind verdele-n albastru,
un repetat clişeu se-nşiră pe timp.

evadez în oaza surdă
cu trupul agăţat de-un cântec de greier
printre curbe obosite,
înţelegând cum tăcerea din vid nu-i tăcere.

în mine e un loc pregătit pentru
sunetele picăturilor de ploaie,
silabele ce suflă în jarul mocnit,
pentru literele ce mă chinuiesc
când te aştept să intri în poem.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!