Exil într-o secundă

Timpul e un cascador contorsionist
de la circul relativităţii,
eu sunt aici cu trupul
şi-mi simt capul ţintuit în puncte infime
la darts -
gândurile zac împrăştiate printre claxoane şi stres
iar pentru siguranţă, mi-am angajat o gardă de corp în subconştient
să-mi pună sub supraveghere minţile
pentru a le detona controlat în ritm de
Domino

Tu, oare mai ştii să vezi dincolo?
cum vântul a-nvăţat copacii să danseze?
cum frunzele ţin încă o dată să-ţi spună
că secundele nu se reportează ca la Loto?
cum liniştea pădurii şi susurul izvorului au ceva de-a face cu legile nedescoperite de omenire?

Încă am dreptul să cad la învoială cu iarba şi cerul,
încă mai am dreptul să mă adap din absolut şi să-mi spun că omenirea mai are o şansă
în ecuaţia asta globală,
încă mai cred în dor, cetină de brad şi tril de înaripate,
încă mai recunosc bunătatea în ochii bunilor mei
dar şi seninul care aşteaptă să îi cunoşti perspectiva

semafoarele (n-)au puterea
să ne-ntoarcă secundele scăzute care s-au scurs în noi
şi să ne aducă la picioarele nestăvilite ale veşniciei
şi dacă tu nu agreezi exerciţiul ăsta de imaginaţie,
îndreaptă-ţi atenţia către lucrurile simple
şi aruncă prejudecăţile în urmă.

poezie de Valentin Tufan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!