Afirmarea
purtam un surâs omnilateral
când pe sub conducte-n strigăt de rugină,
de imprevizibil escortat,
dădeam peste aroganții șobolani cu eșarfe la gât.
îndesit-n gânduri nichelate și răsfirate
până-n cerului înclinată poală
eu, corijat de adierile noi,
pas închipuit spre tine îndreptam.
acum nu știu dacă mai e sens
de a-mi menține stele mărșăluind,
pe ochiu-mi metaforă de lumină
și grabnic deschis
cu un anumit gen în pripă
trezindu-mi și nesomnul,
purtătorul mirosului de lemn...
tu să-mi mângâi până-n excepție,
solitudinea nefastă
și afirmarea că-mi ești
gândirea ce înșeală.
poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Mihai Savin. [Vezi poezii despre gânduri, poezii despre stele, poezii despre singurătate, poezii despre nichel, poezii despre metafore, poezii despre lumină sau poezii despre lemn
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.