La sfat cu liniștea
Tresare luna, de pe canapea,
Fulgii zimțuroși îmi taie timbrul,
Citesc liniștea, pe căt s-ar mai putea,
Dar nu o închid în al ei templu.
Ea e mult mai slabă: se ascunde,
O stropesc, și - i cer mereu iertare,
Geamătul ei haric, cu mai multe unde,
Scade, geme, scade, și geamătul dispare.
Iar tresare luna, stele sting curentul
Liniștii, ce zumzăie, ca o albină,
Cineva la cer și- a regăsit versetul
Biblic, precum biblică e liniștea divină...
poezie de Lilia Manole (29 aprilie 2017)
Adăugat de liliamanole
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre stele
- poezii despre sfaturi
- poezii despre lectură
- poezii despre iertare
- poezii despre filatelie
- poezii despre apicultură
- poezii despre albine
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.