Nemărginire
stăteam pe-o margine de cer
precum ai sta pe-un dig și ape
se furișau sub tălpi, aproape
și licăreau cu sori, stingher
priveam de sus la norii moi
la totul forfotind sub ei
și când erau de ploaie grei
și când pluteau și triști și goi
priveam la mările din jur
la munți cu creste dăltuite
și din adânc nebănuite
cum lavele erup, obscur
minuscula imensitate
cuprinsă cu privire lină
și raze reci de lună plină
cerșea parcă mereu dreptate
și eu, un înger rătăcit
pe colț de ceruri în neștire
sorbeam o lentă pustiire
din fastul ei, nemărginit..
poezie de Iurie Osoianu (3 mai 2019)
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre îngeri
- poezii despre tristețe
- poezii despre timp
- poezii despre promisiuni
- poezii despre ploaie
- poezii despre nori
- poezii despre munți
- poezii despre lună plină
- poezii despre dreptate
1 Florelia [din public] a spus pe 3 mai 2019: |
Exprimat gândul frumos.. |