Despre limite. Mersul pe sârmă
greu de crezut că de multe ori suntem încercați,
puși să verificăm limitele dincolo de care sufletul nostru dispare?
și de fiecare dată ne regăsim în oglindă. întregi.
viața e ca mersul pe sârmă. obositoare și incitantă.
relaționare. aparent e doar un cuvânt
în spatele căruia se ascund munți întregi de trăiri.
plăcute sau mai puțin plăcute
dar care povestesc despre noi și reacțiile noastre
credință. este modul nostru de a ne închipui că putem
că suntem, că trăim, că iubim, că știm
chiar dacă de cele mai multe ori realizăm că
adevăratul Dumnezeu e chiar miracolul ascuns în noi
iubire. primăvara este un mod de a iubi
iar iubirea este un mod de împrimăvărare continuă
știm că nu suntem eterni, dar prin iubire chiar putem deveni
însămânțându-ne părți din suflet în sufletul, în cugetul și-n amintirile altora
omul nu are limite. este nelimitat. este atât de imens
încât în mintea și-n sufletul său încape Dumnezeu și tot universul
poți să îi iei tot, dar atâta timp cât respiră
constați că nu i-ai luat nimic...
poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre iubire
- poezii despre limite
- poezii despre viață
- poezii despre suflet
- poezii despre timp
- poezii despre religie
- poezii despre primăvară
- poezii despre munți
- poezii despre devenire
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.