Ecouri de singurătate - V
Se-nchid lăcate și sună
Cătușele însângerate;
Tăcerile-n lacrimi se adună
De-atâta singurătate!
Se-nchid gratii reci de oțel
În gratii de rană vie;
Martire voci ard crude-n mister...
Însingurat e orbu-n propria-i poezie!
Se-nchid lumini și umbre
Și ochii într-o lacrimă trecută;
Mă surp... prin mine o să umble
Atâtea boli; și, viața fără luptă!
Aș vrea să evadez!... dar unde?
În mine, vai, nu mai am loc!...
Strig în pustiu (pustiul se ascunde
În patimi oarbe, în răzmeriță și în foc)!
Aș vrea să evadez de peste tot!
Aș vrea să mă prind doar de-un fir de viață!...
Dar prea multe gratii eu încă suport
Și lumea vai, nu-mi mai dă nicio speranță?!
poezie de Constantin Anton
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre viață
- poezii despre cătușe
- poezii despre voce
- poezii despre sânge
- poezii despre singurătate
- poezii despre poezie
- poezii despre ochi
- poezii despre medicină
- poezii despre lumină
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.