Cafeaua amintirilor...

Îmi beau cafeau amintirilor în pace,
În mijlocul naturii verde, vii,
Cu ochii mijiţi spre răsărit de soare,
Nu sunt la mare,
Ci în râu de munte rece,
Stau pe un pietroi secular,
Iar limpezimea apei agitate,
peste picioare îmi trece
Ca timpul neînfrânat..

Cafeau amintirilor e încă caldă
Şi glasuri vii de ieri o însotesc,
Le-aud parcă ar fi aievea lângă mine
Şi recunoscătoare sunt
Pentru rostul lor sfânt
Ce abia acum îl preţuiesc,
Căci n-am ştiut s-o fac la timp.

Îmi beau cafeaua amintirilor
Sub marea cerului senin de vară,
Ce în concerte vii şi-acuma mă răsfaţă,
Retina de mi se ofileşte...
Tot văd tablourile de altădată
Căci mintea încă nu mi-e obosită
Şi amintirile în rime defilează.

Îmi beau cafeaua amintirilor
Împărtăşind frumosul, utilul
Şi comicul vieţii cu cei dragi,
De straje e tot soarele de-atunci,
Ce cald mă mângâia pe creştet,
La micile şi marile secrete,
Părtaşe fiind şi Luna în nopţile adânci.

Îmi beau cafeaua amintirilor cu drag,
Chiar dacă am avut şi clipe nedorite...
Încerc să nu mi le aduc aminte,
Căci sufletul râvneşte creştineşte
Pentru viitorul plin de speranţe în larg,
Căci viaţa pământeană e plină de dorinţe.

Nu vreau cafeaua amintirilor răcită!
Vreau să o duc călduţă spre înalt.

poezie de Valeria Mahok (12 aprilie 2019)
Adăugat de Valeria Mahok
Votează! | Copiază!