Şi azi coardele lirei stau munţii să despice

Legenda povesteşte de-un trubadur sadea,
Care ştia, prin cântec, să-i dea pietrei suflare,
Să-nnobileze lumea, să îmblânzească fiare.
Chiar iadul îl vrăjise, cântând din lira sa.

Când, răvăşit de dorul soţiei sale, care
Trecuse-n altă lume, el cânt divin cânta,
Se-nduplecă şi Hades. Decise să i-o dea
Cu-o singură tocmeală: în tartar voie n-are

Să-ncerce s-o privească. N-a fost să fie-aşa.
Îl sfâşia-ndoiala: e ea sau nu e ea?
Şi o privi. Pe dată se destrămă o umbră

Ce-o înghiţi de-a pururi nemărginirea sumbră.
Şi azi coardele lirei stau munţii să despice
De dorul ce ţi-l poartă necunten, Euridice.
 

sonet de Nicolae Mătcaş din Iar când cu miei va ninge prin ponoare..., Volumul II (2016)
Adăugat de Maria Hadârcă
Votează! | Copiază!