Furiile

Nimic nu stăvileşte cortegiul stigian
Al furiilor care, cu mii de şerpi în plete,
Se-mprăştie prin lume, gândirilor încete
Să le aşeze-n faţă un dureros ecran.

La mesele bogate, unde domnesc tiranii,
Mereu le strică cheful aceste doamne stranii,
Şoptindu-le când lumea mai dulce li se pare
Că nu-i decât un nimeni şi-un tartor fiecare.

Iar celor ce izvoare se cred, de-nţelepciune,
Numindu-se ei înşişi a lumilor minune,
Frumoasele din Hades haotic se desfată,
Când goliciunea minţii cu degetul le-arată.

Cine frumos se crede, îşi va cunoaşte negul,
Cine curat se vede, îşi va vedea şi jegul,
Pentru că fără milă mânia lor loveşte
În cine sub perdele de soare se fereşte.

O, încercaţi să prindeţi pe fetele aceste,
Cu şerpi în a lor plete şi zâmbete funeste,
Căci în oraşul nostru iar au venit şi-arată
Semne obscene celor ce-i ştim fără de pată!

poezie de Ionuţ Ştefan Blesneag
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!