Uneori...

Uneori îmi răscoleşti prin vise
şi sub paşii tăi rămân urme adânci
un lut greu, modelat cu lacrimi amare şi durere.
Uneori, gândurile au mirosul spinilor de trandafiri.
Mă atrag cu aromele lor amăgitoare,
să le urmez adâncul înceţoşat,
din care ies, cu răni adânci,
amintirile scrijelite şi sufletul însângerat.

Alteori, visurile prind viaţă
deschizându-şi aripile curcubeie,
întunericul îşi predă armura,
lumina îşi poartă coroana împărătească,
din slăbiciune se hrăneşte şi se înalţă puterea...
şi deasupra tuturor este iubirea,
iubirea ce poartă chipul şi mirosul tău.

Uneori îmi doresc să pun zăbrele
viselor, gândurilor şi speranţelor,
să îmi zidesc sufletul în stâncă de granit,
să trăiesc rece, fără durere, fără temeri, fără griji,
fără iubirea ce poartă suferinţă în măduva sa
fără dorul de tine...

Uneori mă întreb nedumerită,
dacă sunt eu cea care gândeşte toate acestea...
Suntem două persoane într-un singur trup,
împărţind acelaşi suflet?!
una te cere, alta te alungă...

poezie de Mirela Minuţa Alexa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!