Privighetoarea
Când îmi anunț trezirea,
E forfotă si spaimă-
În pomi îmi încolțește
Din muguri veche faimă.
Ci eu, de câte ori,
La un dejun cu mine,
Din spaimă mi-am creat
Poemul ce m-obține...
Ci eu ca nimeni alta
De faimă am fugit
Și într- o primavară
Frumoasă am venit-
Era ceva măreț,
Să fiu admiratoare,
Și s-a răsfrânt în suflet,
O zi -
Privighetoare.
Că nici o faimă-n lume
Și nici o remușcare
Nu te mai recunoaște
A fi și tu valoare.
Și naltul ciocârliei,
Și marea pescărită,
Nu se pretează ție
A fi sau nu urâte.
Ci ele din frumos
Și din urât fac zestre-
Abia când mă trezesc,
Mă știu...
Ceva mai este...
poezie de Lilia Manole (29 martie 2019)
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre privighetori
- poezii despre frumusețe
- poezii despre valoare
- poezii despre suflet
- poezii despre spaimă
- poezii despre poezie
- poezii despre muguri
- poezii despre copaci
- poezii despre celebritate
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.