La moartea lui Adrian Păunescu
(5 noiembrie 2010)
Nu era un ipohondru,
Înzestrat fiind, ca un domn,
Păstrând din tinerețe o obsesie
Numită intuiția morții,
A fost un om, un poet,
Cu o sensibilitate fabuloasă,
Un luptător neobosit,
Gândea, citea, scria poezii, articole,
Lăsând în urmă mari lucrări
Și mai bune și mai rele
Și noroi și multe stele...
El a iubit o țară în așa măsură,
Unde nebunii clocotesc de ură,
A fost un râu cu izvoare înmiresmate,
Abia acum, când nu mai este,
Realizăm cât de mare a fost.
Poetul n-a învățat să moară,
Spunând adesea: Nu mă tem că mor,
Am însemnate amintiri pentru viața de apoi.
Omagiu cu lacrimi în satul copilăriei sale,
Păunescu, veșnicul îndrăgostit,
Iubirea nu l-a părăsit nici o clipă,
A iubit viața, a iubit femeile, a trăit pentru poezie,
Suntem români pe viață și pe moarte,
Suntem români, adică suntem mulți!
poezie de Mircea Ursei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre moarte
- poezii despre poezie
- poezii despre viață
- poezii despre iubire
- poezii despre învățătură
- poezii despre viața de apoi
- poezii despre tinerețe
- poezii despre stele
- poezii despre sat
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.
Unele dintre comentariile pe care le-ați adăugat în ultima lună au fost eliminate, nerespectând Regulamentul. Pentru a evita o suspendare a dreptului de a scrie comentarii, este recomandat să respectați regulile și să nu vă angrenați în certuri sau alte discuții care derapează.