Oprește norul și ia-i ploaia
bucură-te când căldura soarelui te copleșește cu sărutări
și lacrima norului te strânge la piept cu drag
cerul meu e negru. de supărare. sau poate de furie
și nici măcar nori nu sunt. e o stare, o angoasă, o așteptare
o uitată apocalipsă. o chemare.
cuvintele se uită jur-împrejur neliniștite
noaptea minții și-a plantat filtre și nimeni nu trece fără certificat
două lucruri se verifică: pașaportul și limba. coloana a fost decretată inviolabilă
din preaplinul vorbirii, mă înalț cu toate cuvintele
strânse în versuri... nefrecventabile
dar numai așa devin nor pe cerul meu întunecat. și plâng...
norii au fost identificați ca dușmani.
comanda la mine! a zis...
foc!
poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre nori
- poezii despre întuneric
- poezii despre vorbire
- poezii despre versuri
- poezii despre sărut
- poezii despre supărare
- poezii despre poezie
- poezii despre plâns
- poezii despre ploaie
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.