Regăsirea de primăvară

Zburdase vântul o zi întreagă sărutând florile pe petale
Pe seară se cuibărise obosit pe braţele tale
Îşi sprijinea capul pe sâni respirându-le mirosul de tămâioare
Cochetă îţi prinseseşi în păr câteva raze de soare.

Era timpul unei primăveri prunc, făurea natura un nou început,
Prin care abis rătăceai, îţi căutam gura cu foame de tine, de al tău sărut
Totul părea şters şi-n aer plutea acea nevoie de iubire
Copacii nu-şi reveniseră încă la viaţă, nu-şi venise nici câmpia în fire.

Dansau norii vălătuci purtaţi de un vânt ce le dădea formă de fuioare
Ţeseau potecile păpădii să ţi le-aştearnă ţie la picioare
Pasul tău se lăsa aşteptat, cerşit, invocat, implorat,
Din alte primăveri veneai, din primăverile în care te-am lăsat.

Natura ameninţa pământul cu explozii de verde, de ninsori cu petale
Mă chinuise o foame nebună, de tine, de parfumul tău, de buzele tale;
Te aşteptasem în gând, la masa vieţii pân' ce explodase cerul roşu în chindii
Speram, simţeam, ştiam că în acelaşi timp cu primăvara ai să vii.

Aşteptările zadarnice deveniseră nesfârşite, sâcâitoare,
Îmi rătăcisem privirea într-un părinte magnoliu ce tocmai dădea în floare,
Îmi prevestise un vis că am să te găsesc timidă printre suratele flori rătăcită,
Întind mâna a rugă, o mână caldă ce-şi doreşte să te simtă, tremurândă.

poezie de Daniela Vîlceanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!