Lecții de singurătate
Mi-am luat copiii de mână
Și i-am dus departe, departe...
Au simțit lumina cum se sfărâmă,
Cum viața devine-nceput de moarte!
I-am dus la cimitir, la cruci
Să atingă trecutul sub nuci
În cântecul amar de cuci
Acolo unde părinții ți-i duci...
I-am luat de mână și le-am pus în palme
Lacrimi cu lacrimi (miezurile atâtor drame)...
Și le-am spus să nu atingă umbre reci,
Ci doar amintiri vii prin poezii și poteci!
... Și tu, soție scumpă, ține-mă de mână!
Abisuri lăuntrice mă surpă mereu!
Vezi, viața mi-e tot, tot mai străină...
Iubit sunt doar de Bunul Dumnezeu?!
... Și tu, umbră solitară într-un timp-verdict
Cum lași viața mea atât de stranie și-amară
Când nu mai știu de cine-n lume-s iubit,
Cu cine să împart VIAȚA, scumpă comoară?!
poezie de Constantin Anton
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre singurătate
- poezii despre lumină
- poezii despre viață
- poezii despre trecut
- poezii despre soție
- poezii despre religie
- poezii despre prăpăstii
- poezii despre poezie
- poezii despre muzică
- lecții de engleză
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.
Unele dintre comentariile pe care le-ați adăugat în ultima lună au fost eliminate, nerespectând Regulamentul. Pentru a evita o suspendare a dreptului de a scrie comentarii, este recomandat să respectați regulile și să nu vă angrenați în certuri sau alte discuții care derapează.