Joc
Mă provoacă Destinul la o partidă de
șah, a ales negrele, fiindcă știe că la final
voi vedea negru în fața ochilor
La toate nebuniile mele (sunt imbatabil
la jocul de nebuni), răspunde princiar
prin defilări de cai, mă amenință cu un șah
prin deschidere de nenorociri,
aparent suportabile,
pionii mei se leagă mai greu, ai lui au
deschis prima breșă pe flancul stâng,
din start mai vulnerabil, schimb turnul
singurătății, crezând că voi simplifica
finalul, pierd material, ancestral, ideal,
colosal, n-am încotro, trebuie să cedez,
dar așa, de-al dracului, provoc Destinul
la o partidă de zaruri, măcar să pot
da vina pe lipsa mea de noroc...
poezie de Constantin Ardeleanu
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre sfârșit
- poezii despre negru
- poezii despre jocuri
- poezii despre șah
- poezii despre zaruri
- poezii despre vinovăție
- poezii despre singurătate
- poezii despre schimbare
- poezii despre ochi
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.